39. Ce ne aștepta a doua zi și în călătoria noastră la Ao Nang Yuan & Koh Tao?



Ne-am trezit devreme pentru a fi gata la 6 dimineața și pentru a lua dubița care să ne ducă în port. Amândoi avusesem multe coșmaruri, dar abia la sfârșitul zilei le-am împărtășit. Mai interesant, mamele noastre visaseră același lucru. Cu puțin timp înainte să ne ia, m-am gândit câți bani să iau cu mine. Se obișnuiește ca pachetele de servicii să includă toate elementele esențiale - logistica transportului, băuturi pe drum și prânzul la locul de desfășurare. Acest lucru presupunea să iau ceva bani cu mine pentru că nu aveam pe ce să-i cheltuiesc. Inițial am luat aproximativ 600 baht (15 euro), am ieșit afară și ne-am îndreptat spre stația de autobuz din fața complexului unde eram așteptați. În mod inexplicabil, și pentru mine, ceva m-a făcut să mă întorc și să iau încă 2 000 baht din cutia metalică unde țineam banii și documentele. Mai târziu avea să se vadă că aveam nevoie de ele și chiar de mult mai multe, dar toate în bună ordine. Acum eram în drum spre port. Afară, vremea era însorită, dar era o ușoară briză timpurie, care a făcut o impresie imediată în momentul în care urma să intrăm în larg. Iar punctul final de plecare era la 2 ore distanță cu barca rapidă, suficient de mult pentru a ne face să fim cu ochii pe vreme. În port am fost întâmpinați cu cafea, fructe și produse de patiserie, într-o zonă destinată doar celor care urmau să se îmbarce pe barca rapidă. A venit momentul și am pornit. Prima oprire a fost după 30 de minute, și anume Koh Phangan. Au urcat mai mulți oameni la bord și ne-am îndreptat spre insula Ao Nang Yuan. Vântul se întețea ușor, la fel și entuziasmul și săriturile bărcii rapide. Soția mea s-a uitat la mine și m-a întrebat dacă este vorba de valuri normale și dacă sunt normale pentru aceste latitudini. Nu am avut de ales decât să confirm pentru a nu o deranja și mai mult. Din păcate, oamenii din jurul nostru care erau mai sensibili au început să vomite. Noroc că aveam cu noi picături speciale pentru a frâna aceste procese , la urma urmei aduceam un farmacist cu mine. Soția mea a luat și ea picăturile, iar îngrijorarea a pus stăpânire pe ea. Erau și oameni curajoși care nu acordau nicio atenție la ceea ce se întâmpla, deși stăteau cu ochii pe situație. După o oră și jumătate de sărituri și coborâri, ne apropiam de destinație. Cu literalmente un kilometru înainte de aceasta, pe care o vedeam deja clar din barcă, vântul a decis să își mărească brusc viteza, ceea ce a dus la astfel de 2 decolări ale bărcii în aer, ca și cum am fi fost o pasăre. Prima avarie a fost un fapt. Un bunic vorbitor de engleză a fost alături de noi în timpul călătoriei cu cei trei nepoți ai săi, care aveau aproximativ 25 de ani. Cu puțin timp înainte ca vântul să se întețească, nepoții s-au dus la prova ambarcațiunii pentru a aduna bronzuri și a avea o vedere mai bună. Prima dată când ambarcațiunea s-a ridicat în aer, nepoata a zburat ca o rachetă cu un țipăt îngrozit și am pălit cu toții pentru că, deși incidentul era vechi de câteva secunde, nu știam dacă se întorsese jos când a căzut în barcă sau dacă era deja pe mare. Norocul a fost cu ea, poate pentru că era ușor supraponderală și greutatea ei a adus-o înapoi pe barcă, dar în scurt timp a leșinat și a căzut inconștientă. Eram cu toții foarte îngrijorați, mai întâi pentru fată, apoi au început întrebările despre cum ne vom întoarce la Samui. Câteva minute mai târziu am ajuns pe insulă, iar fata a început să dea semne de conștiență. Am coborât din barcă și am avut la dispoziție aproximativ două ore pentru a ne bucura de frumusețea incredibilă a insulei, care era formată din două insule mici, una puțin mai mare decât cealaltă, iar cele două nu erau conectate prin uscat, ci trebuia să mergem în apă, lucru pe care ea ni l-a permis, și era chiar deasupra genunchilor noștri. O frumusețe unică, un amestec de nisip alb și apă verde și strălucitoare. De asemenea, am avut timp să mergem pe plajă și să urcăm pe una dintre stânci până în cel mai înalt punct pentru a vedea totul de sus. Acest lucru a luat timpul său să se întâmple și după niște înghețată și băuturi ne-am îndreptat spre acest punct de vedere. Era atât de cald încât am adăugat bere. Am plătit pentru toate aceste extra și ele nu au fost incluse în prețul pachetului și este un lucru bun că am luat mai mulți bani. Tot timpul nostru liber s-a evaporat super repede și a trebuit să urcăm din nou în barca rapidă pentru aproximativ 10 minute pentru a ne transfera pe insula acum mai mare Koh Tao din apropiere, unde ne aștepta un bufet în stil thailandez cu multă mâncare și... bere. Vântul nu era deloc o glumă și creștea în intensitate din ce în ce mai mult. Deși 10 minute pot părea un timp scurt, săriturile și zbaterile în apă au devenit și ele foarte multe, iar oamenii din jurul nostru au devenit din ce în ce mai îngrijorați, la fel ca noi înșine. Din păcate, ambii căpitani ai ambarcațiunii au dat dovadă de nesiguranță și anxietate, ceea ce a agravat și mai mult atmosfera. Tocmai ajungeam pe cealaltă insulă când căpitanul principal a spus ceva care ne-a dat de înțeles că situația era foarte tensionată. Îmi amintesc privirea sa extrem de îngrijorată, care a luat contact cu fiecare dintre noi în parte și s-a încheiat cu cuvintele "Dacă vreți să vă duc acasă în viață, ascultați cu atenție instrucțiunile mele!". Îmi pot imagina cum v-ați simți în locul nostru. Printre privirile încețoșate și teama crescândă, au apărut multe întrebări adresate căpitanului: am putea aștepta să treacă furtuna și chiar să dormim pe insulă? Următoarea sa propoziție a mai bătut un cui în ultimul temerar rămas, care nu arătase nicio jenă până atunci. Căpitanul a mormăit: "Nu, vremea va fi și mai rea în următoarele două zile!". Prânzul a dat în mod fals tuturor o licărire de speranță, mai ales că ne aflam într-un golf și marea părea foarte calmă acolo. Mărturisesc că starea mea arăta o mare suferință, iar eu și soția mea am avut o conversație fără echivoc cu privire la modul în care să gestionăm această situație. În timp ce ne împărtășeam gândurile pe această temă, am observat în depărtare că un alt cuplu tânăr vorbitor de limba engleză care se afla pe barca noastră avea în mână ceva roșu care semăna cu un bilet pentru un alt vehicul. Am sărit instantaneu în sus pentru a-i întreba dacă vedeam corect. Da, s-a dovedit că aveam dreptate. Amândoi cumpăraseră bilete pentru o navă roșie uriașă, ca să se simtă mai în siguranță. M-am uitat la ceas, era 2:30 după-amiaza, iar ora 3:00 era punctul nostru de adunare pentru a pleca în direcția opusă. Am tăiat din masa de prânz, chiar dacă aveam un apetit nebunesc și ajunsesem la o porție în plus. În 2 minute eram în portul principal, unde urma să încercăm să schimbăm și transportul. În timp ce alergam mi-am amintit de ocazia de dimineață în care m-am întors pentru încă 2000 baht fără un motiv real. Eram deja în fața caselor de bilete, care erau animate și aglomerate. Am întrebat care este prețul și dacă mai sunt bilete pentru același vapor mare. Din păcate, am primit un răspuns negativ. Ne-am interesat imediat de vreo altă opțiune. Totuși, am găsit o ultimă, deoarece ora 15:00 era ultima oră posibilă de plecare a navei pentru acea zi. Casa de bilete din port mai avea încă 2 bilete pentru catamaranul Lomprayah, care avea o capacitate de 461 de persoane. Biletele ne costau exact 1.200 baht. M-am uitat în portofel și am văzut că am rămas cu 1.299 baht. Un noroc unic. Cu toate acestea, nu ni s-a permis să folosim naveta până la hotel pentru că s-a dovedit că catamaranul se oprea în Samui într-un alt port decât cel care era în prețul pachetului nostru pentru barca rapidă. Transferul avea un preț de 200 baht de persoană, dar noi am rămas cu 99. I-am spus apoi casierului despre dramele noastre și i-am rugat să ne dea bilete și să le plătim la hotel. Dar, nu ne-au lăsat, ceea ce este normal. "Ce naiba, important este să ajungem acasă sănătoși și nevătămați, apoi ne vom gândi la transfer", am spus. Am trecut pe lângă marele catamaran înarmat cu o oarecare liniște sufletească, despre care veți afla curând că a fost pe bună dreptate. Soția mea a alergat repede afară pentru a-l avertiza pe căpitanul ambarcațiunii rapide că renunțăm la cursul de întoarcere cu ei. Prin cuvintele ei, aprobarea i se citea pe față că câțiva oameni în plus nu vor fi luați în seamă de el. Cu cinci minute înainte de plecarea catamaranului, eram la locurile noastre când, vizibil calm, am cerut parola de internet. Nimeni nu m-a băgat în seamă din echipajul de cabină, care părea și el foarte nervos.


Chapters